TAVERNA LUI
NICON
Cartofi Wedges
Cartofi clasici *
Cartofi Dulci **
la cuptor
Crocanți pe dinafară, moi înăuntru.
Ingrediente:
2 Cartofi mari */ sau 2 Cartofi Dulci **
3g Sare *, **
2g Piper Proaspăt Măcinat *, **
20ml Ulei de Măsline *, **
1 Legătură de Rozmarin *
1. Pune cuptorul la pre-încălzit la 210 ℃. Spală cartofii și pentru că vrei să îi coci cu tot cu coajă trebuie să alegi cartofi noi pe care eu îi spăl cu o perie de bucătărie pentru a fi sigur că voi îndepărta tot pământul.
2. Într-un castron pune cartofii tăiați wedges (Cartoful mare, o dată pe mijloc, apoi fiecare jumătate în felii, precum pepenele dar mai subțiri - ies cam 6 felii din fiecare jumătate de cartof), peste care presără sarea, piperul și Uleiul de Măsline, iar apoi amestecă (cel mai bine cu mâinile) în așa fel încât cartofii să fie unși pe toate părțile.
* Cartofii Clasici pot fi presărați cu rozmarin sau cu puțină boia dulce și oregano, după plac.
** Celor dulci nu li se potrivesc aceste arome, ei rămân la voia sării și a piperului.
3. Pune o hârtie de copt într-o tavă de cuptor, împrăștie cartofii în așa fel încât să nu se atingă între ei, de preferabil cu coaja în jos și bagă tava la cuptor pentru 35 + de minute.
* Pont: Cănd îi scoți, ai grijă la tavă, e fierbinte! Lasă-i să se odihnească puțin.
* Pont: 35-40 minute este timpul în cuptor - depinde de cuptor. Așa că mai uită-te la ei din când în când.
Folosește aceeași procedură și atunci cănd vrei să faci cartofi dulci.
Poftă Bună!
Șef:THN
Tzatziki este nelipsit dintr-un astfel de meniu!
Mănâncă-i cu souvlaki, burrito sau... orice...
Dă click pe grătar pentru a găsi rețeta de Souvlaki de Pui
sau pe Dip pentru Tzatziki.
Souvlaki de Pui și "mezeles"Copane superioare de Pui, în marinat de Souvlaki de Pui, la grătar, Melitzana Salata, Kefalotyri și Cartofi Wedges | Cartofi Wedges | Meniu Tradițional GrecescPui la grătar și "Mezeles". |
---|
Dă click pe poză sau pe săgeți mai jos pentru a viziona galeria.
1
DIFICULTATE
2
PENTRU NR. PERSOANE
40'
TIMP DE REALIZAT
5'
TIMP DE PREGĂTIRE
spre pagina anterioară
sau mergi mai departe
Dă click pe banner pentru rețeta Melitzana Salata
Accesează canalul nostru de youtube sau paginile noastre de socializare de pe link-urile de mai jos.
©THN 2020